Inspector de specialitate

Direcția de Asistență Socială Oradea · Oradea, județul Bihor

Termen: 27 octombrie 2026 · 11 zile

Instituția
Direcția de Asistență Socială Oradea
Localitatea
Oradea, județul Bihor
Tipul postului
Permanent (perioadă nedeterminată)
Categoria
Funcție contractuală
Nivelul
Funcții de execuție
Domeniul
Inspector
Publicat
23 septembrie 2026
Termen
27 octombrie 2026

Textul anunțului

Direcția de Asistență Socială Oradea cu sediul în Oradea, str.Primăriei nr.42, organizează concurs de recrutare în vederea ocupării unor posturi contractuale vacante, astfel:

Serviciul Protecția Copilului – Compartiment Violență Domestică Minori

1 – post de contractual de executie de INSPECTOR DE SPECIALITATE, nivelul studiilor S, grad profesional II, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, 8 ore/zi, 40/săptămână

Serviciul Prevenirea Marginalizării Sociale – Centrul Social Dignitas

1 – post de contractual de executie de PSIHOLOG, nivelul studiilor S, grad profesional Practicant, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, 8 ore/zi, 40/săptămână

Serviciul Prevenirea Marginalizării Sociale – Adăpostul de Noapte

1 – post de contractual de deservire de ÎNGRIJITOARE, nivelul studiilor G/M, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, 8 ore/zi, 40/săptămână

Serviciul Resurse Umane – Salarizare – Centrul de zi pentru copiii proveniți din comunități marginalizate din municipiul Oradea

1 – post de contractual de execuție de EDUCATOR, nivelul studiilor S, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, 8 ore/zi, 40/săptămână

1 – post de contractual de execuție de PEDAGOG SOCIAL nivelul studiilor M, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, 8 ore/zi, 40/săptămână

Probele de concurs se vor desfășura la sediul instituției din Oradea, str. Primăriei nr.42. cam. 42 (mansardă).

Probele de concurs:

Proba scrisă : 15.10.2026, ora 10°°

Proba practică : 15.10.2026, ora 13°°

Proba interviu: 21.10.2026, ora 10°°

PROBA SCRISĂ (pentru posturile de INSPECTOR DE SPECIALITATE, PSIHOLOG, PEDAGOG SOCIAL, EDUCATOR): Prin proba scrisă se testează cunoștințele teoretice necesare ocupării postului pentru care se organizează concursul și constă în redactarea unei lucrări.

Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei și a tematicii de concurs, astfel încât să reflecte capacitatea de analiză și sinteză a candidaților, în concordanță cu nivelul și specificul postului pentru care se organizează concursul.

PROBA PRACTICĂ (pentru postul de INGRIJITOARE) : Prin proba practică se testează abilitățile și aptitudinile practice necesare ocupării postului pentru care se organizează concursul și se desfășoară în baza unui plan stabilit care va include criteriile de evaluare.

INTERVIUL:În cadrul interviului se testează abilitățile, aptitudinile, motivația candidaților și se realizează conform planului de interviu pe baza criteriilor de evaluare. Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt: abilități și cunoștințe impuse de funcție, capacitatea de analiză și sinteză, motivația candidatului, comportamentul în situațiile de criză, abilități de comunicare, inițiativă și creativitate.

Sunt declarați admiși la proba scrisă/practică/interviu candidații care au obținut minimum 50 de puncte, candidații care au obținut minimum 50 puncte;

La proba interviu vor participa doar candidații care au fost declarați admiși la proba scrisă/practică.

Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la proba scrisă/practică și interviu. Se consideră admiși candidații care au obținut cel mai mare punctaj aferent postului pentru care candidează.

CONDIȚII GENERALE

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Documentele solicitate candidaților pentru întocmirea dosarului de concurs

Conform art.35 din H.G. nr.1336/2022pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice,

În vederea participării la concurs, candidații depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului.

(1)Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului atașat la anunțul de concurs;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

h) certificatul de integritate comportamentală

i) curriculum vitae, model comun european.

(2) Modelul orientativ al adeverinței menționate la alin.(1) lit.e) este prevăzut în anexa nr.3. la H.G..nr.1336/2022.

(3) Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.

(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin.(1) lit.b)—e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

(5) Documentul prevăzut la alin.(1) lit.f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor și care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informațiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin.(1) lit.f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice. În situația în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

(6) Documentul prevăzut la alin.(1) lit. h) poate fi solicitat și de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.

(7) În funcție de decizia conducătorului autorității sau instituției publice, dosarele de concurs se depun la compartimentul resurse umane sau, după caz, la compartimentul care asigură organizarea și desfășurarea concursului sau pot fi transmise de candidați prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid, poșta electronică sau platformele informatice ale autorităților sau instituțiilor publice înăuntrul termenului prevăzut la art.34 din H.G..nr. 1336/2022

(8) În situația în care candidații transmit dosarele de concurs prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid, poșta electronică sau platformele informatice ale instituțiilor sau autorităților publice, candidații primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceștia și au obligația de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la alin.(1) lit.b)—e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfășurării concursului, dar nu mai târziu de data și ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de angajare.

(9) Transmiterea documentelor prin poșta electronică sau prin platformele informatice ale autorităților sau instituțiilor publice se realizează în format pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.

(10) Nerespectarea prevederilor alin.(7) și (9), după caz, conduce la respingerea candidatului.

(11) Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilități poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilității probelor de concurs.

CONDIȚII SPECIFICE :

INSPECTOR DE SPECIALITATE, nivelul studiilor S, grad profesional IIpe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă

· Studii superioare de lungă durată în specializarea asistență socială, absolvite cu diplomă de licență

· Certificat de membru al Colegiului Asistenților Sociali din România

· Atestat de liberă practică pe treapta de specializare practicant, eliberat de Colegiul Asistenților Sociali din România

· Vechime necesară în specialitatea studiilor: 1 an în specialitatea studiilor absolvite

· Fără antecedente penale

PSIHOLOG, nivelul studiilor S, grad profesional Practicant, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă

· Studii superioare de lungă durată în specializarea psihologie, absolvite cu diplomă de licență

· Certificat de membru al Colegiului Psihologilor din România

· Atestat de liberă practică pe treapta de specializare practicant, eliberat de Colegiul Psihologilor din România

· vechime minimum 1 an în specialitatea studiilor absolvite

· Fără antecedente penale

EDUCATOR, nivelul studiilor S, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă

· Studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în specializările: asistență socială, psihologie, științe ale educației: pedagogie, psihopedagogie specială sau pedagogia învățământului primar și preșcolar

· Minimum 1 an vechime în specialitatea studiilor

· Fără antecedente penale

PEDAGOG SOCIAL nivelul studiilor M, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă

· Studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat

· Minimum 1 an vechime în muncă

· Fără antecedente penale

ÎNGRIJITOARE, nivel de studii G/M

· Studii generale sau medii

· Fără antecedente penale

În vederea participării la concurs, candidații vor depune/transmite dosarul de înscriere în termen de 10 zile lucrătoare, de la data publicării anunțului, la Serviciul Resurse Umane-Salarizare al sediul instituției, str. Primăriei nr.42, cam.42 sau electronic, pe adresa de e-mail a instituției: [email protected]

Documentele transmise electronic, vor fi prezentate obligatoriu și în original pentru certificarea acestora până cel târziu la data și ora organizării probei scrise.

După afișarea rezultatelor obținute la selecția dosarelor, proba scrisă și interviu, după caz, candidații nemulțumiți pot depune contestație în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor, respectiv de la data afișării rezultatului probei scrise și a interviului, sub sancțiunea decăderii din acest drept.

Calendar de desfășurare a concursului

Depunerea dosarelor înscriere la concurs:

Data limită de depunere a dosarelor 06.10.2026 ora 15.30

Rezultatele la selecția dosarelor de concurs 07.10.2026

Probele de concurs

Data susținerii probei scrise 15.10.2026 ora 10.00

Data susținerii probei practice 15.10.2026 ora 13.00

Data afișării rezultatelor scrise/practice 16.10.2026

Data susținerii probei interviu 21.10.2026 ora 10.00

Data afișării rezultatelor probei interviu 22.10.2026

Data afișării rezultatelor finale ale concursului 27.10.2026

Coordonate de contact pentru primirea dosarelor de concurs:

Adresa de corespondență: Direcția de Asistență Socială Oradea, str. Primăriei nr.42

Tel:0259/441677 int.107 sau 0259/417945, fax 0259/441678, e-mail:[email protected]

Persoane de contact:

Ioana Gligor – Șef Serviciu Resurse Umane – Salarizare

Andreea Țenghea – Consilier – Serv. Resurse Umane-Salarizare

Contact pentru concurs

Instituția
Direcția de Asistență Socială Oradea

Textul de mai sus este preluat din anunțul publicat de instituție pe posturi.gov.ro, portalul Guvernului României pentru posturile vacante din sectorul public. Înainte de a depune dosarul, verificați calendarul și condițiile în anunțul oficial sau la instituție.

Alte posturi în județul Bihor