Asistent medical generalist si Infirmier
Spitalul Municipal Gheorgheni · Gheorgheni, județul Harghita
Termen: 13 noiembrie 2026 · 28 zile
- Instituția
- Spitalul Municipal Gheorgheni
- Localitatea
- Gheorgheni, județul Harghita
- Tipul postului
- Permanent (perioadă nedeterminată)
- Categoria
- Funcție contractuală
- Nivelul
- Funcții de execuție
- Domeniul
- Asistent medical
- Publicat
- 12 octombrie 2026
- Termen
- 13 noiembrie 2026
Textul anunțului
- 1 post de Asistent medical generalist în cadrul secției de Medicină Internă;
- 1 post de Infirmier în cadrul secției de Pediatrie.
La concurs se pot înscrie candidații care îndeplinesc, cumulativ, criteriile generale și specifice.
Criterii generale:
- are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- cunoaște limba română, scris și vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Criterii specifice:
- pentru postul de asistent medical generalist:
- deține diploma de studii postliceale sanitare, diploma de studii postliceale prin echivalare conform HG nr.797/1997; diploma de licența (după caz);
- deține diploma de bacalaureat;
- deține certificat de membru eliberat de OAMGMAMR;
- deține aviz pe anul curent sau Adeverință eliberată de OAMGMAMR;
Criterii specifice:
- pentru postul de infirmieră:
- a) are cel puțin studii generale
- b) are calificare în meseria de infirmieră
Calendarul concursului:
- pentru postul de asistent medical generalist în cadrul secției de Medicină Internă:
13.10.2026–26.10.2026 între orele 8,00 – 11,00 depunerea dosarelor de concurs la secretariatul spitalului;
27.10.2026 – selectarea dosarelor de concurs;
27.10.2026 – ora 14,00 – afișarea rezultatului selectării dosarelor la avizierul principal al spitalului, cu mențiunea „admis” sau „respins”;
28.10.2026 – între orele 08,00 – 11,00 – depunerea contestațiilor privind dosarele respinse;
29.10.2026 – ora 14,00 – comunicarea rezultatelor contestațiilor;
30.10.2026 – ora 10,00 – susținerea probei scrise;
30.10.2026 – ora 14,00 – afișarea rezultatului probei scrise;
02.11.2026 – între orele: 8,00 – 11,00 depunerea contestațiilor privind rezultatul probei scrise;
03.11.2026 – ora 14,00 – afișarea rezultatului contestațiilor;
04.11.2026 – ora 10,00 – proba interviu;
04.11.2026 – ora 14,00 – afișarea rezultatului probei interviu;
05.11.2026 – între orele 8,00 – 11,00 depunerea contestațiilor privind proba interviu;
06.11.2026 – ora 14,00 – afișarea rezultatului contestațiilor;
09.11.2026 – ora 15,00 – afișarea rezultatului final.
Calendarul concursului:
- pentru postul de infirmier în cadrul secției de Pediatrie:
19.10.2026–30.10.2026 între orele 8,00 – 11,00 depunerea dosarelor de concurs la secretariatul spitalului;
02.11.2026 – selectarea dosarelor de concurs;
02.11.2026 – ora 14,00 – afișarea rezultatului selectării dosarelor la avizierul principal al spitalului, cu mențiunea „admis” sau „respins”;
03.11.2026 – între orele 08,00 – 11,00 – depunerea contestațiilor privind dosarele respinse;
04.11.2026 – ora 14,00 – comunicarea rezultatelor contestațiilor;
05.11.2026 – ora 10,00 – susținerea probei scrise;
05.11.2026 – ora 14,00 – afișarea rezultatului probei scrise;
06.11.2026 – între orele: 8,00 – 11,00 depunerea contestațiilor privind rezultatul probei scrise;
09.11.2026 – ora 14,00 – afișarea rezultatului contestațiilor;
10.11.2026 – ora 10,00 – proba interviu;
10.11.2026 – ora 14,00 – afișarea rezultatului probei interviu;
11.11.2026 – între orele 8,00 – 11,00 depunerea contestațiilor privind proba interviu;
12.11.2026 – ora 14,00 – afișarea rezultatului contestațiilor;
13.11.2026 – ora 15,00 – afișarea rezultatului final.
Dosarele de înscriere vor fi depuse la secretariatul Spitalului Municipal Gheorgheni în intervalul orar: 8:00-11:00. Fiecare dosar depus va primi un număr de înregistrare, candidatul va fi identificat prin acest număr de înregistrare al dosarului.
Bibliografia, formularul de înscriere, sunt publicate pe site-ul unității www.spitalgh.ro.
Relații suplimentare se pot obține la serviciul RUNOS al Spitalului Municipal Gheorgheni, telefon 0266/364008 interior 1024.
Textul de mai sus este preluat din anunțul publicat de instituție pe posturi.gov.ro, portalul Guvernului României pentru posturile vacante din sectorul public. Înainte de a depune dosarul, verificați calendarul și condițiile în anunțul oficial sau la instituție.
Alte posturi de asistent medical în județul Harghita
asistent medical generalist, infirmier debutant
Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc
ASISTENT MEDICAL COMUNITAR (COD COR 325301)
Primăria Comunei Ocland
asistent medical comunitar
Direcția de Asistență Socială Miercurea-Ciuc
Asistent medical generalist, Infirmier, Îngrijitor curățenie, Barncardier, Economist
Spitalul Județean de Urgență Miercurera Ciuc
– 2 post de asistent medical generalist, nivel studii PL, cu normă întreagă, pe perioadă nedetermina
Serviciul de Ambulanță Județean Harghita
Alte posturi în județul Harghita
Registrator medical debutant
Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc
Ingrijitor
Grădinița „Napocska” Miercurea Ciuc
Mediator școlar, treapta IA, timp parțial 4 ore/zi, cod COR 235911
Comuna Satu Mare
Director Economic – SC Urbana SA
SC Urbana SA Odorheiu Secuiesc
Administrator financiar/contabil
Școala Gimnazială „Mártonffy György”, Cârța